Angela este un individ curios, în special când vine vorba de mâncare. Este grecoaică cu gust internațional în ceea ce privește mâncarea, născut din trăitul în trei țări diferite. Se consideră cetățean global, prin urmare, toate opțiunile alimentare sunt deschise … Curry de capră, orez și mazăre cu plantain[1] și toate garniturile corespunzătoare pentru prânzul de duminică își găsesc loc la masa ei. Îi place să savureze gusturi noi, să experimenteze ingrediente noi sau să le utilizeze pe cele familiare în moduri noi. Pentru ea, mâncarea este o aventură, este captivantă și o modalitate de conectare cu oameni.

Moștenirea mea culinară este greacă. Părinții mei s-au născut pe o insulă mică din sud-estul Greciei. Au prins perioada ocupației italiene, un timp în care mâncarea era foarte rară… Familiile de atunci lucrau pământul și trăiau din ce cultivau, iar ceea ce nu aveau,  schimbau cu alți săteni, ulei pentru zahăr, făină pentru orez, legume, fructe, ouă pentru carne etc. Cu toate acestea, o mare parte din ceea ce se producea era destinată soldaților italieni.

Eu m-am născut la Canberra, în Australia. Asta înseamnă că probabil nu am experimentat mare parte din ceea ce era specific pentru părinții mei: verdețuri sălbatice fierte, fasole fava[2], mâncare de sezon, etc. Mama îmi spune mereu că a crescut cu ouă și pâine, fructe de sezon…pentru că erau atât de săraci. Cu toate acestea, pe măsură ce am crescut, îmi amintesc că am început să experimentez din ce în ce mai mult din mâncarea tradițională greacă, cum ar fi supa de pui Avgolemono sau supă de pește, frunze de varză umplute, salată de anghinare, pastitio[3], legume verzi, salată grecească sau moussaka. Supa de pui Avgolemono era folosită când eram bolnavi, la fel și trahana (cereale și iaurt fermentat sau lapte) cu care se făcea supă. Grecii obișnuiau să facă ‘contrabandă’ cu trahana în Australia la întoarcerea din Grecia și era considerată foarte prețioasă. Mâncăruri mai luxoase precum moussaka erau servite atunci când aveam musafiri sau la ocazii speciale.

Uleiul de măsline și lămâile sunt ingredientele principale folosite ca bază pentru gătit și pentru sosuri în casa părinților mei. Și acest lucru este similar și la mine acasă. Părinții mei le obțin cultivând pământul, deoarece au livezi de măslini și de citrice. În ceea ce mă privește, aduc cu mine la Londra zece kilograme de ulei de măsline din Grecia în fiecare an, în timp ce lămâile le cumpăr de la magazinele locale turcești.

Gătesc mâncare grecească de câteva ori pe lună, de la mâncare tradițională la feluri regionale precum salată de anghinare și fasole fava, pește la grătar, verzituri fierte precum vlita[4], păpădie, muștar și cicoare, cu lămâie și ulei de măsline. Cea mai mare parte a gătitului meu presupune utilizarea uleiului de măsline, a lămâilor și a multor ierburi. Gătesc de la zero, așa că întotdeauna am lămâi, ceapă, usturoi, roșii, ierburi și mirodenii, atât proaspete cât și uscate, în bucătărie. Totuși, ceea ce mi se pare fascinant este faptul că, din aceste ingrediente, pot găti mâncăruri din diverse bucătării, de la Caraibe la Asia și Africa.

Primele mele experiențe cu gătitul mâncărurilor internaționale au avut loc destul de devreme. Îmi amintesc că am făcut supă franțuzească de ceapă când aveam vreo treisprezece ani. A fost un dezastru! Am făcut totul bine, mai puțin faptul că am uitat să adaug apă. Am mâncat-o și așa și mi s-a părut delicioasă. Altă dată, mama m-a rugat să gătesc spaghete. Am deschis ambalajul și am observat că pastele păreau prăfuite. Am decis că pastele aveau nevoie de spălare, așa că le-am clătit și apoi le-am adăugat în apa clocotită. Au ieșit trei ghemotoace mari! Aveam vreo 16 ani atunci. Când mama mergea la Atena cu treburi, obișnuiam să deschid orice carte de bucate îmi cădea în mâini și să experimentez pe tatăl și fratele meu. Așa am făcut creveți și orez picant chinezesc, carbonara italiană, snitzel austriac.

Unde au crescut părinții mei, mâncarea venea din țărână, așa că dieta lor era sezonieră. Orice lucru care nu era produs acolo, ca orezul, pastele sau zahărul, era obținut prin schimb sau cumpărat din cele câteva magazine care existau pe insulă. Nu existau piețe. În mod evident, acest lucru s-a schimbat atunci când părinții mei s-au mutat în Australia. Pentru ei s-a deschis o lume cu totul nouă în ceea ce privește mâncarea. Tatăl meu a deschis în cele din urmă un magazin de fructe și îmi amintesc cum aducea acasă avocado, mango, ananas și banane. Am crezut întotdeauna că dragostea mea pentru gătit și interesul pentru gusturi noi mi se trăgea de la mama, dar acum, privind în urmă, îmi dau seama că tatăl meu a fost o influență uriașă cu fructele și legumele neobișnuite pe care le-a adus acasă.

Mama mea este foarte atentă la sănătate. Ea crede în utilizarea ingredientelor de bună calitate, o credință pe care mi-a insuflat-o și mie: să folosesc cele mai bune porțiuni de carne, pește proaspăt din ziua respectivă, legume cultivate local. Deși acest lucru poate fi dificil pentru mine la Londra în ceea ce privește „prospețimea”, încerc să fac tot ce pot pentru a respecta această disciplină. Acasă în Grecia, uleiul de măsline este ‘cel vechi’, însemnând uleiul din anul precedent sau mai vechi, și ‚ uleiul nou’… cel din anul în curs. Uleiul de măsline mai vechi este folosit pentru gătit, iar uleiul nou este păstrat doar pentru salată. Fac și eu la fel la Londra. Ce rămâne din uleiul din acest an se transferă în sticla de ulei „veche”. Un obicei al mamei pe care nu reușesc să îl urmez însă, este modul în care ea reușește să pregătească masa zilei până la 10 dimineața, gata pentru oricând fiecare este gata să mănânce. În cazul meu … gătitul durează toată ziua.

Locuind în Londra, am o mulțime de opțiuni de unde să cumpăr mâncarea, în comparație cu familia din Grecia. Dacă vreau să gătesc indian, mă duc în magazinele pakistaneze, dacă vreau să gătesc malaiezian, coreean, merg în supermarketuri asiatice, dacă fac mâncare grecească sau din Orientul Mijlociu, merg la magazinele turcești, pentru mâncare africană merg la magazinele africane. Merg mereu in piețele fermierilor și în unele ocazii am folosit pachete livrate de la fermele locale pentru a mânca mai sustenabil. Sunt faimoasă pentru că mă deplasez până la capătul pământului să găsesc un ingredient anume pentru o rețetă.

Îmi place să experimentez gusturi noi. Odată, cineva mi-a spus că a mâncat marmite[5] și unt de arahide pe pâine prăjită la micul dejun în acea zi și imediat ce am ajuns acasă am făcut un sandwich de marmite și unt de arahide doar pentru a experimenta acel gust. Mi-a plăcut la nebunie! Sunt curioasă să folosesc diferite ingrediente în moduri neconvenționale, ca de exemplu cimbru sau piper în dulciuri și deserturi sau ingrediente dulci în mâncăruri sărate. Am flirtat cu veganismul o vreme…dar am decis să fiu mai degrabă flexibilă, așa că compromisul meu este să coc deserturi vegane. Îmi place provocarea asta de a crea ceva fără ingredientele ‘obișnuite’, cum sunt ouăle, laptele, untul, etc. Pentru mine, bonusul suplimentar este că deserturile vegane sunt adesea mai puțin calorice decât deserturile ‚normale’.

Partenerul meu este african, așa că a fost important pentru mine să învăț să gătesc mâncare africană. Nu atât pentru a-i face plăcere, dar pentru propria mea curiozitate … Și, desigur, este o situație din care câștigăm amândoi. Gătesc dintr-o varietate de bucătării, preferatele mele fiind mâncarea caraibiană, mexicană și asiatică, în special malaieziană și indoneziană.

După cum am menționat anterior, am fost atrasă de diferite bucătării ale lumii de la o vârstă fragedă. Când aleg o țară a cărei bucătării să o încerc și apoi un fel de mâncare, de exemplu asiatic, fac un „shebang” [6] complet: felul principalul, salata, orice acompaniament, desertul și băuturile. Îmi place să explorez rețete, să caut prin cărți de bucate și să planific meniuri. Totuși, grecoaica din mine iese atunci când gătesc pentru prieteni. Îmi place să am oameni la mine acasă pentru a împărtăși mâncare. Nu gătesc neapărat mâncare grecească, dar voi găti pentru  5.000, chiar dacă am cinci persoane invitate. Îmi doresc ca toată lumea să se bucure degustând ceva diferit și să îi ajut să plece simțindu-se sătui și mulțumiți. Când iau mâncare pentru prânz la muncă,  întreb întotdeauna dacă dorește cineva să guste. Îmi doresc ca oamenii să experimenteze gusturi noi. Nu-i înțeleg pe cei care spun că nu le place ceva, fără să guste acel lucru. A împărții mâncare, pentru mine, este o legătură, o conexiune, acceptarea și ruperea barierelor.

De-a lungul vieții mele de adult, am creat cluburi de cină, fie la serviciu, fie printre prieteni. La unul dintre locurile mele de muncă, care avea peste 100 de angajați în clădire, am conectat oameni din diferite departamente prin clubul de cină. Ne întâlneam o dată pe lună la un restaurant, uneori eram doar cinci, uneori eram douăzeci. Cu toții aveam o pasiune pentru mâncare și a fost o modalitate foarte bună de a socializa în afara muncii. Am preferat bucătăriile mai puțin cunoscute, așa că am vizitat restaurante filipineze, românești, rusești, ca să numesc doar câteva. Când locuiam în Rodos, aveam prieteni din diverse părți ale lumii. Am creat un fel de club de cină unde ne întâlneam des pentru petreceri informale și unde găteam mâncarea națiunii noastre. Am făcut bufete suedeze, feluri de pește norvegiene sau specialități austriece precum cârnați și snitzel. Adesea, unele dintre ingrediente erau aduse în Grecia special pentru cinele noastre, cum ar fi fripturile de balenă sau cârnații austrieci.

Mâncarea pentru mine este o explorare … este o aventură nesfârșită care va continua de-a lungul vieții. Gustă, gustă, gustă! Împarte, împarte, împarte! Gătește cu drag și bucură-te de proces și de masă! Există o lume întreagă de gusturi de experimentat.

[1] Un soi de banane Africane care se gătesc

[2] Un tip de fasole, înrudită și cu mazărea, specifică dietelor mediteraneene

[3] Este un tip de mâncare la cuptor făcută cu paste lungi, tubulare, carne tocată de vită și sos bechamel

[4] Vlita este frunza amarantului sălbatic.

[5] ‘Marmite’ este o pasta foarte închisă la culoare, extrem de sarată, obținută prin fermentarea drojdiei de bere, care se folosește la gătit. Este un produs iconic pentru Marea Britanie.

[6] În jargon, ceva care denotă un întreg.