Povestea mea de dragoste cu mâncare

Am început să recunosc atracția mea pentru mâncare acum câțiva ani când treceam printr-o perioadă dificilă. În momentul în care nivelul de stres, epuizarea și anxietatea au ajuns la cote ridicate, soarele a răsărit în formă culinară: prin gătit mâncare, mâncat mâncare, gândit despre mâncare și mai ales prin împărțitul  mâncării împreună cu alți oameni. La început mi-am imaginat că descopeream o pasiune, un talent. În realitate, ofeream recunoaștere unei relații, unei istorii personale, unei colecții de amintiri care m-au construit puțin câte puțin să devin ceea ce sunt azi.

Adevărata mea aventură revelatorie și traseul descoperirilor au început la Londra unde am găsit și experimentat o varietate incredibilă de culturi gastronomice, de gusturi și produse din întreaga lume. Și dacă este ceva ce apreciez cu adevărat la această mega metropolă aglomerată, este faptul că poți găsi măcar un loc de unde să cumperi mâncare, produse și condimente din toate colțurile acestei lumi magice.

Când am început să lucrez în afacerea îngrijirii oamenilor, așa cum descrie jargonul englezesc sistemul național de sănătate, viitorul meu manager m-a testat în câteva feluri în plus pe lângă procesul formal al interviului. Fără să fiu anunțată și fără intuiție, am avut de trecut două probe esențiale. Prima probă a presupus să mă înțeleg cu cățelul ei, și băiete, a fost dragoste la prima vedere din ambele părți. A doua probă a fost o invitație la cină. Atunci am gustat pentru prima data baba ghanoush și am descoperit cât era de asemănător cu salata românească de vinete. Testul, pe care se pare l-am trecut cu grație, era să demonstrez capacitatea de a împărți din mâncarea mea cu ceilalți. Și atunci am avut o revelație importantă și anume că ceva atât de comun precum este mâncatul – această ingerare umilă pe care o practicăm în fiecare zi – este fundamentul grijii pe care o purtăm celorlalți. Este fundamentul dezvoltării, cultivării și menținerii comunităților noastre umane.

Dulcea mea relație înfloritoare cu mâncarea implică de asemenea mode și trenduri. Gustul pentru mâncare sfârâie de interes pentru tot felul de culturi culinare și tendințe de ¢sănătate și bunăstare¢. Dar înainte să mă priviți pieziș ca pe un membru al clubului mâncătorilor de avocado, dați-mi voie să vă spun ce am învățat din toate aceste trenduri și ¢diete sănătoase¢ pe care le-am experimentat într-un fel sau altul în toți cei opt ani petrecuți la Londra. Primul curent major pe care l-am adoptat a fost să devin gluten free. Și sunt absolut sinceră când afirm că am fost totalmente încredințată de intoleranța mea la gluten, că renunțarea la gluten pentru șase luni m-a făcut să mă simt mai sănătoasă decât mă făcuse renunțatul la fumat pentru aceeași perioadă de timp. Totuși sunt dependentă de pâine. Așa că la finalul celor șase luni am făcut un test pentru intoleranță la gluten și am primit undă verde că mă pot întoarce în siguranță la obsesia mea, pâinea. Cu toate acestea, în acele șase luni, m-am bucurat de faptul că trebuind să înlocuiesc grâul cu alte cereale, am descoperit o varietate de neimaginat în ceea ce privește lumea cerealelor și a semințelor. Apoi am renunțat o vreme la lactate, la zahar, la carne. Cu toate aceste renunțări, deși nu am descoperit secretul sănătății perfecte sau al tinereții fără bătrânețe, am deschis ușa unei diversități gastronomice fascinante și pline de inspirație pentru fiecare zi de trăit pe acest pământ.

Mâncarea este esența vieții…Într-o lume ideală, acolo unde mintea umană poate fabrica cele mai fabuloase lucruri, viața începe și gravitează în jurul iubirii. Pentru mine, întâlnirea cu mâncarea este o experiență dincolo de ființă, un mediu unde are loc procesul de cunoaștere. Gustul creează o platformă pentru contactul cu natura, spiritualitatea, cu oamenii. O mâncare bună este o declarație de iubire. Dar când vorbesc despre ¢mâncare¢, nu mă gândesc doar la produsul gătit, ci la toate entitățile individuale care pot fi mâncate și care ne-au fost oferite cu generozitate de natură pentru a întreține viața. Îmi face o deosebită plăcere și mă simt recunoscătoare ori de câte ori pot simți mirosul legumelor și fructelor proaspete, când pot gusta din aromele lor senzaționale. Sunt plină de mirare și fascinație când aflu despre puterea nutritivă și vindecătoare a legumelor, fructelor, ierburilor sau condimentelor. Sunt plină de umilință și gratitudine când mănânc carne. Și în final, sunt peste măsură de captivată de ingenuitatea umană în a prepara mâncare. De câte ori gust dintr-o rețetă nouă, încerc să îmi imaginez cum a fost creată prima dată. Ce gânduri și ce tip de inspirație au concurat la crearea unui anumit fel de mâncare.

Mâncarea ne poate învăța despre geografie, istorie și în special despre culturile lumii. Mâncarea creează conexiuni. Mâncarea ne schimbă ADN-ul. Mâncarea este inspirațională. Mâncarea este confort. Mâncarea este senzualitate. Mâncarea este spiritualitate. Mâncarea este o poveste, mâncarea este un secret, mâncarea este un secret destăinuit. Ori de câte ori gătim, adăugăm gânduri și emoții, creăm un ¢text¢, creăm un mesaj. Fiecare ingredient vine să adauge la scrierea poveștii, a felului în care ingredientele se legă unele de altele, a ordinii în care fiecare aromă explodează în creierul nostru. Și fiecare om care mănâncă din acea mâncare adaugă conținut poveștii.

Blogul meu este o invitație să scriem povești împreună.

Într-o lume în care mulți dintre copii nu au idee despre cum arată legumele înainte ca ele să devină mâncarea gătită pe care o primesc zi de zi, în care aruncăm cel puțin o treime din alimentele pe care le producem, în care oameni suferă și mor de foame în același loc unde obezitatea a devenit un risc mai mare pentru sănătate comparativ cu fumatul și alcoolul, unde planeta este distrusă în tumultul nostru de a ne umple stomacurile dincolo de necesitate până la a ne face rău nouă înșine, putem schimba lucrurile prin regândirea felului în care simțim despre cum mâncăm. Astfel, cu acest proiect, doresc să contribui la schimbare prin regândirea și meditația asupra ¢limbajului¢ nostru culinar.